18 ani?

Cum ma simt la 18 ani?
Mă simt ca si cum as gasi cel mai frumos lucru din lume, care apoi sa imi fie luat, sa mi se spuna ca nu il pot avea.
Si asta sa se întâmple in fiecare zi, dar eu sa fiu nevoită sa imi păstrez buna dispoziție, energia si sa continui sa caut cu zâmbetul pe buze, pana voi gasi ceva ce nu imi va putea spune nimeni ca nu pot avea, ceva ce voi putea spune ca e al meu.

3 zile

18. -3
3 zile si va fi ziua pe care am asteptat-o cel mai mult. Si e ciudat, intr-un fel sunt entuziasmata, dar stiu ca nu se va schimba mare lucru, si stiu ca va avea cum sa fie asa cum mi-o imaginam eu. Adica, câte lucruri se pot schimba in 3 zile? Nimic.
Nu conteaza daca am 17 sau 18 ani, daca am buletin nou, carnet sau propriul cont in banca. Ce ar putea schimba toate astea? Daca nu pot sa mă plimb cu masina cu cine vreau, daca nu pot sa plec cand vreau unde vreau. Ce rost are un numar? Sa mă faca sa constientizez cat de repede trece timpu, sa mă faca sa imi dau seama cat de multe s-au schimbat in ultimii ani si totusi, cum eu sunt in acelasi loc. Daca 2 ani nu au schimbat nimic, cu siguranta 3 zile nu vor face diferența.
Daca nu ar fi totul asa complicat... De fapt, daca ar fi simplu, as face eu ceva sa complic lucrurile, as gasi ceva care sa le faca sa para,cel puțin, mai complicate.

"If you could go back and just change one thing about your life, would you? And if you did, would that change make your life better? Or would that change ultimately break your heart? Or break the heart of another? Would you choose an entirely different path? Or would you change just one thing? Just one moment. One moment that you've always wanted back."

One moment. One moment that would change it all. Probably. For the best, I hope.

Mi-e dor.

Mi-e dor de vara. E vara, si totusi mie imi e dor de vara, de vara. De mare. De Vama Veche. De valuri, nisip, vant, soare, scoici, muzica, corturi, pesti, plaja. De Costinesti. De rasarit, poze, somn, masinute, seri.
Imi e dor de tot...
Mi-e dor de iarna. De zapada, de frig, de gheata, de Craciun, de luminite. De Austria, de ski, revelion, sarituri, snowboard, parc, monopoly.
Mi-e dor de Anglia, de Paris, de Cluj, de Bucuresti, de Oradea.
Mi-e dor de munti.
Mi-e dor de noi, de ei, de tine si de mine. Nu imi e dor de voi. Nu imi place voi...

Oare

4 zile: Brasov - Oradea - Cluj - Oradea - Brasov.Extrem.
Adica, au fost patru zile ale extremelor. Zilele au fost groaznice: drumuri interminabile, discutii interminabile, plictiseala, plictiseala, plictiseala, asteptare. Serile au schimbat situatia: cosmopolitan, poze, caldura, soare, bere, vin, tigari, rom, cuba libre, muzica, mai buna si mai putin, "tipu cu tricou fain", mesaje, rasete, meci, aparate, bani, fara bani, taxiu, intarzieri, distracti, rasete, declaratii.
Nici nu stiu daca sa spun ca mi-a placut sa nu, daca m-am distrat sau m-am plictisit.
Daca fac o medie a fost ok.
Regret ceva? Nu stiu.
Poate.
Oricum, niciodata nu o sa stiu ce s-ar fi intamplat, ce ar fi fost.
Asta e problema mea. Timpul

Vama

Vama Veche

3 zile

vant ploaie furtuna soare vant nisip apa luna nori valuri mare

inot alergare bicicleta

Amalgam

3 lei si o tigara

Uitam ca sa ne amintim doar partile frumoase

iubesc vara/vara iubesc?


right/wrong?

In gara

Sa zicem ca sunt intr-o gara. Ma uit la ceas, e 5.45. Din totdeauna am avut o problema cu timpul. Tocmai am vazut trecand pe langa mine, in goana, trenul Ocazii Pierdute. In program scrie ca pleaca la 5.44; l-am pierdut. De departe se aude vuietul urmatorului tren. Ma intorsc sa ma uit ce tren este anuntat pentru ora asta: trenul Amintirilor. E si o schema a vagoanelor: in fata, clasa I, e vagonul amintirilor din copilarie, impreuna cu cel al amintirilor din vacante, excursii, petreceri. Apoi, clasa a doua, vagonul amintirilor neplacute, intamploailor pe care incercam sa le uitam. Urmeaza vagonul restaurant, pentru cei care vor sa se hraneasca cu iluzii, amintiri degenerate de obsesie, amintiri care, odata cu trecerea timpului, au devenit de nerecunoscut. Si ultimul, vagonul de dormit, sau Vagonul Regretelor, cum i se mai spune, este pentru cei care, visand, isi doresc sa retraiasca momente, sperand ca ar putea face ceva sa le schimbe.
E un tren mic, dar, se pare, foarte aglomerat. Asa se intampla daca ajungi in gara la ora de varf.
Stau si privesc cum oameni coboara grabiti din tren, unii cu zambetul pe buze, altii cu lacrimi in ochi. Se grabesc sa isi continue vietile. Altii incearca, dand din coate, sa isi faca loc sa urce in vagonul pentru care si-au cumparat bilet. Mai sunt si visatorii, cei care s-au nimerit intamplator in gara la ora asta, si care se urca in tren, sperand sa rezolve ei cu nasu'. Vad cum, treptat, multimea se imprastie. Conductorii avertizeaza toti pasagerii sa urce in vagoane, trenul va pleca in curand. Aleg sa il pierd, sa il las sa plece. Eu, de fapt, sunt aici in alt scop. Astept trenul de 6.30.
Inca 30 de minute si voi fi in Trenul Schimbarii, cu destinatia Viitor.

Schimbare

A fost o surpriza placuta, frumoasa. Nu ma asteptam sa fie asa. E adevarat, imi doream o schimbare, sau credeam ca imi doresc o schimbare, dar nu m-am asteptat. A fost brusc. Si totusi, poate ar fi trebuit sa ma astept, doar vine vara; vara e pentru mine o perioada mai...sensibila. 18 iunie, 15 iulie, 8 iunie, 5 mai.
2 saptamani si se implinesc (trebuie sa stau sa ma gandesc putin) 4 ani. Nu imi vine sa cred. Totusi, sa revin. Era vorba de o schimbare.
O posibila schimbare, ipotetica.
Ipotetic vorbin, ar fi foarte frumos. Ar fi diferit, si interesant. Ar fi altceva, fara probleme, confuzii, iluzii. Ar fi ceva spontan, fara asteptari, fara promisiuni. Ar fi ceva nou. Ar fi.
Acum ca ma gandesc, daca fac o comparatie, 4 ani si nici o poza. Si o saptamana.
Comparatiile nu sunt bune, nu sunt reale. Nu se pot compara cazurile. Nu pot compara marea cu o piscina, vederea din avion cu o harta, un concert live cu on inregistrare...nu pot cmpara fiecare dimineata, fiecare plimbare, fiecare cuvant cu cateva zile. Nu pot compara o poveste cu niste ochi,oricat de frumosi ar fi ocii. Nu pot compara totul cu albastru, oricat de frumos e albastrul.
Stiu ca e devreme sa spun toate astea, e devreme si sa ma gandesc. Dar stiu, simt ca e ok.Ca totul o sa fie ok. Nu mai pun ghilimele, nu mai asociez cu ce a fost; de acum ma gandesc la viitor Si chiar daca nu va fi ce imi imaginez, macar e o schimbare,
Aveam nevoie de o schimbare.

vacanta

Nu am mai scris de mult. Vreau sa spun ceva si nu stiu cum sa incep. Nu imi gasesc cuvintele.
Oricum, ideea e ca imi pare bine ca vine vacanta.
[ce chetie?!]
Nu, nu asta vroiam sa spun, sau cel putin nu asa. Doar ca in ultimul timp totul e mult mai ciudat decat de obicei. (de fapt, nu stiu de ce spun de obicei, pentru ca nu prea am eu parte de obicei de evenimente care nu sunt ciudate). Dar nu asta e eential. Sau? Cred ca esential ar fi sa imi fac ordine in ganduri. Acum imi dau seama, mintea mea seamana cu camera: ganduri aruncate peste tot, pe birou teancuri intregi de ganduri stresante despre scoala, despre teze, lucrari, proiecte, si, de departe cel mai inalt morman, griji in legatura cu facultatea; pe scaune si pe fotolii, o gramada de idei imprastiate, uitate acolo de cateva saptamani, luni chiar, care asteapta sa le gasesc, sa imi amintesc de ele; pe jos, aruncate prin colturi, stau ganduri si idei pe care le-am scapat intamplator, si pe care o sa le caut la un moment dat, rascolind toata "camera". Undeva intr-un sertar din marele dulap cu amintiri stau frumos aranjate(probabil singurul loc ordonat), bucatele din cele mai frumoase momente trecute; asa ma asigur ca nu o sa le pierd niciodata. De fiecare data cand deschid sertarul energia acestor amintiri se raspandeste peste tot si pentru cateva clipe nu ma pot gandi la nimic altceva; am tendinta, odata ce am deschid sertarul, sa le iau pe fiecare in parte, sa le analizez si sa retraiesc o fractiune din momentele pe care le reprezinta.
Inchid sertarul, ma indepartez de dulap si incep sa caut o idee ratacita.
Clar trebuie sa fac odata ordine aici...

Si chiar imi pare bine ca vine vacanta.

Postare noua

E vacanta, super-vacanta. Si asa va fi in continuare. Stiu
zapada, antrenamente, ski, zambete, cooncursuri castigate sau nu, ab, iesiri, discutii, planuri, facebook, plimbari, rasete, fum, bere, baieti, shopping, discutii, cafea.......va urma... 
Fericire. Nimic nu mai conteaza.

Poveste de iarna

Ninge! In sfarsit ninge!. E seara si tot in jur e alb. E alb si e liniste. Si pustiu. Nu e nimeni pe strada, nici o masina, nici un caine, nimeni. Si tot ce se aude e scartaitul zapezii. Tocmai am prins un fulg pe manusa...doi...trei! Mai demult, cand eram mica, cineva mi-a sups ca fulgii de zapada sunt ca si oamenii: desi de la distanta par identici, nu vei gasi niciodata doi la fel.
As vrea sa pot opri timpul acum. Sa fie liniste, si frumos si alb, sa para ca ninge cu bucati mari de vata. Sa nu am alte griji, sa nu intarzii nicaieri daca stau 5 minute si ma uit pur si simplu cum ninge.
[...]

E tarziu. Nu ai cum sa opresti timpul, oricat ai vrea. Deja am intarziat....

scrisoare

niciodata nu m-am gandit mai mult ca acum sa scriu

o scrisoare cu expeditor, fara destinatar

o scrisoare in care sa-mi povestesc

amintirile, lacrimile, zambetele,

visele, visurile, sperantele,

regretele,dezamagirile

anotimpurile

...............

o scrisoare

in care sa scriu

despre timp pierdut

si regretat si castigat, despre

iubire, despartire, inceput, sfarsit

decizii, corecte sau gresite, ireversibile

luate din proprie initiative, sau sub alte influente

despre  idei si despre mine, despre cum e sa fiu eu

Mirona

Mirona  vrea sa scrie un roman. In drumul ei descopera dragostea, prietenia adevarat, cunoaste ororile razboiului si "crestea odata cu romanul"...

Cateva fragmente:

-Nu ţi se pare tristă viaţa, Mirona? Absurdă?
-Tristă? Da, Giulia. Absurdă nu. Mi se pare că asist la mai multe piese de teatru care se joacă în acelaşi timp, că decorurile se schimbă deodată şi încerc să prind câte ceva din fiecare. Sau că citesc mai multe cărţi concomitent. Aş vrea să le urmăresc pe toate. Şi să le înţeleg.


Tia-m dat azi de dimineata, din gara, un telefon: Ti-am spus ca te iubesc, am repetat pierdut: Te iubesc...si am inchis.


Se inserase. Cerul era instelat. Din puzderia de luminite care luceau, nu lipsea niciuna. Steaua Lisandrei cazuse, si poate ca Octav o vazuse cazand, fara sa stie a cui e. Steaua lIsandrei cazuse fara sa lase pe cer vreun semn, vreun gol, asa cum nici in aglomeratia strazii nu se simtea lipsa unui om. Si totusi, in cateva ascunzisuri de suflet si gand, nu a ramas ca un ferment de daruire, de generozitate, trecerea ei pe pamant! Cate fapte nu-i vor purta pecetea!…

-Mirona, imi esti draga.[...]M-am gandit de multe ori la tine. Si acum pot sa-ti marturisesc: am fost indragostit de tine...Dar, vezi, mi-au trebuit cinci ani si seara asta instelata ca sa ti-o spun.
-Adevarat, Jacquot? Nu mi-as fi putut inchipui niciodata. Cred ca glumesti, si n-ai voie. Daca eu as putea sa glumesc ca sa ascund ce se petrece in sufletul meu, ti-as raspunde: Ce pacat ca ti-a trecut...
-Nu-i sigur ca mi-a trecut, Mirona.
-Atunci trebuie sa mai astept cinci ani ca sa aflu ce se petrece in sufletul tau acum?

Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...

Tii minte ce frica mi-a fost?...Ma linisteai."Dragostea mea, nu-i nici ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperari fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna..."Iti amintesti?

Un suras, o clipire care se indrepta spre mine dadea de el, inarmat pana in dinti. Acum, oricine ma poate lovi, si lui nu-i mai pasa.
Misuna lume, fiinte ciudate pe care incerc sa le recunosc, care vorbesc o limba straina si parca se cearta. El ma impiedica sa ma apropii de oameni. Acum, printre toti il caut pe el.
Uneori, din intamplare numai, il intalnesc. Se opreste, se uita la mine, imi vorbeste. Dar nu mai spune nici un cuvant din cele ce-mi sunt necesare ca aerul, apa. Nu-mi da nici o privire din cele ce mangaie. Privirile noastre! Se uita la mine si nu ma vede. Nu ma intreaba daca mi-e prea cald sau prea frig, nu-i pasa ca ma zbat printre straini, ca mi-e necesar ca si mai inainte umarul lui.
ma simt dezbracata. Ocrotirea lui mi-a fost haina. Dragostea lui mi-a fost adapost...
Mi se pare ca am fost bolnava. Sau poate a fost un somn lung, cu vise chinuitoare. Ne cautam. Cand ma gasea, nu ma recunostea. Cand ma striga, nu-l auzeam. Nu-l recunosteam.
L-am asteptat, i-am pandit pasii.
Urechile mele exasperate au asteptat, au ascultat, au pandit. 
M-am hranit numai din amintirea unor zile trecute, din nadejdi a caror singura seva erau febra, visul, inchipuirea mea.
Sa ma trezesc nu doream.
Voiam sa dispar, sa scap de rozatura din suflet; durerea neintrerupta, ascutita, chin de neindurat, care crestea, se inmultea ca un cancer...
Dar intr-o zi[...]am inceput iar sa aud?


Anii de razboi ca si moartea unui prieten au darul de a impinge un trecut apropiat la distante nemasurate asu cum inversand binoclul scena se departeaza neverosimil de mult.

Fiindca atunci cand se termina cartea, fiecare simte ca exista un maine, ca "azi" e doar o repriza intr-un meci care va fi castigat. (Cella Serghi)



Multumesc Teutz pt carte!>:D<

Butterfly

For once in my life

I couldn't deny

I thought that I found my everything

A lover a friend, the hours would spend doing nothing at all...

Butterfly fly, fly away from here...

you'll always be a part of me.

Oameni

Citez (D.): "Sunt oameni...si oameni."

Sunt oameni care pot fi prieteni exceptionali, carora, dupa ce le castigi increderea, le poti incredinta orice.
Si sunt oameni care fac orice pentru a-ti castiga increderea, pentru ca mai tarziu sa faca orice pentru a castiga increderea altei persoane.
Sunt oameni ambitiosi, care invata toata viata pentru a fi fericiti in viitor, cand vor fi doctori avocati sau farmacisti de succes.
Sunt oameni care, din contra, fac orice pentru a simti ca "traiesc la maxim" fiecare moment. Incearca tot ce se poate, nu se gandesc deloc la consecinte.
Sunt oameni care nu au de loc incredere in ei.
Sunt oameni care se cred foarte buni in tot ceea ce fac, si nu se sfiiesc sa arate asta tuturor.
Sunt oameni care se mandresc cu ceea ce sunt, cu tara din care provin si cu familia lor
Sunt oameni care ar face orice pentru a-si depasi conditia.
Sunt oameni pentru care nu conteaza cate persoane au jignit, atata timp cat si-au afirmat punctul de vedere.
Sunt oameni care nu sunt in stare sa spuna ce cred, de teama sa nu creeze o impresie gresita.
Sunt oameni pentru care pacea si intelegerea sunt cel mai important lucru de pe pamant.
Sunt oameni fara personalitate.
Sunt oameni care ar putea conduce lumea.

Dar toti sunt oameni.

[dedicat]

Nimic

Asta nu reprezinta nimic. Nu stiu. Nu stiu ce sa fca, ce sa gandesc. Asa ca scriu.
Ma enervez. Nu ar trebui sa pierd vremea scriind acum. Trebuia sa invat.
Sa invat...
scoala a ajuns sa fie omniprezenta.
si mi-am pierdut esarfa, si bascuta din Paris.
vreau o umbrela.


si totusi nu stiu cum as putea sa scriu tot ce simt..
"Ceau!"

Incredibil

Povestea e cu adevarat superba. Am citit-o si am plans. E incredibil cat de mult poate face un gest, intr-un anumit moment, de la persoana potrivita. Un cantec, cateva cuvinte, pot salva viata unui om.
Puteti citi aici.

Vacanta - rezumat

Ultima zi de vacanta. As vrea ca ziua asta sa nu se mai termine. As fi vrut sa pot face tot ce mi-am propus in vacanta asta si nu am reusit: cluj, bucegi, peninsula. As fi vrut sa plec macar cu o zi mai tarziu la mare, sa vad oare cat de diferit ar fi.

Dar vara asta am vrut sa schiez si am schiat, am vrut sa beau si am baut, am vrut sa merg in Vama si am ajuns, am vrut sa vad rasaritul si l-am vazut, am vrut sa ma dau peste cap cu 120 de km la ora si m-am dat, am vrut sa conduc si am condus, am vrut sa vad Anglia, Scotia si Tara Galilor si le-am vazut, am vrut sa-mi iau Cambridge-ul si l-am luat, am vrut sa ies cu Harry si noii lui prieteni si am iesit, am vrut sa-mi iau sandale si mi-am luat, am vrut sa merg pe munte si am mers, am vrut sa cant in strada si am cantat, am vrut sa fac multe poze si am facut foarte multe poze, unele chiar foarte dubioase.
Am vrut sa ma ametesc si m-am imbatat, am vrut sa rad si am ras cu lacrimi, am vrut sa ma distrez si m-am distrat.
Vara asta nu regret decat ce nu am facut.

Am vrut sa iubesc vara asta!
si iubesc. tot!

My world!

Welcome to my world!

my world is upside down

funny

 nostalgic

 and dizzy

Lemn-metafora de Fazi

Alexandra: si cand am vazut ca nu mai zice nimic
Alexandra: am zis ca imi bag pula
Andreea Fazakas: pai iti tot bagi pula da stii tu la un moment dat trebe sa o mai shi scoti

asta m-a binedispus intr-o situatie critica
:))