Tonight

"Why am I the fucking exception every fucking time?"
Mda, asta ar fi fost un titlu bun. Ar trebui sa mă fi obișnuit deja, niciodata nu mi se va intampla ceva normal, firesc, ceva la ce mă astept. Am ajuns sa mă gandesc doar la ce nu vreau, sa imi imaginez, pentru ca așa poate se va intampla exact opusul. Daca indraznesc sa imi doresc ceva, sa visez puțin cu ochii deschisi, pot fi 100% sigura ca nu se va intampla niciodata. Daca cumva ceva ajunge sa se incadreze in normele banalitatii, trebuie sa mă astept la o schimbare, o rasturnare de situație care sa schime tot.
Ca doar nu ne putem plictisi, nu?!

pe drum

Intri in masina, bagi cheia in contact, porneste muzica. E melodia aia, data la maxim. melodia aia. Nu iti vine sa crezi. Scoti nervos cd-ul si parca iti vine sa il arunci, sa il faci bucati-bucatele, dar nu faci asta. Nu faci asta pentru ca acolo, printre milioanele de biti de muzica, sunt si amintirile tale gramada, intr-o dezordine tipica. Scoti cd-ul si il pui frumos langa celelalte, chiar daca stii ca nu il vei mai asculta niciodata.
Pornesti motorul si pleci. E liniste, dureros de liniste, dar nu te induri sa dai drumul la radio; nu poti permite, inca, altei melodii, sa ia locul ei. Nu iti vine sa crezi, cum totul s-a schimbat, totul e rasturnat; cum parca ieri iti zambea din dreapta. Si totusi, iata-te: singur, la inceput de drum. Nu ti-ai inchipuit niciodata ca asa va incepe calatoria asta. De luni de zile planuiati impreuna toate detaliile, o si vezi entuziasmandu-se pentru fiecare nimic. Iti vin in minte, rand pe rand, toate melodiile din playlistul pe care ea l-a facut special pentru drum.
Incepe sa ploua, usor. Dai jos geamul si lasi vantul sa te racoreasca, sa iti umble prin par, asa cum, pana acum, erai obisnuit cu ea. Sunetul ploii, vajaitul vantului, parca te linistesc; iti continui drumul mai departe, pe soseaua goala. Te uiti la ceas: "e 6.13, la ora asta ar fi trebuit sa fim deja la benzinarie", o auzi reprosandu-ti in joaca. Vezi cum incepe sa se reflecte lumina rasaritului in asfaltul umed si intunecat. Iti imaginezi expresia ei, din fix acest moment, daca ar fi langa tine, daca nu s-ar fi intamplat nimic. Nu iti vine sa crezi ca nu mai e, nu iti vine sa crezi ca ai pierdut-o. Inca nu poti concepe singuratatea.
Fraiere.

a doua zi?

hangover?  checked!

"awkward feelings"? checked!

memory? almost checked.

need for coffee? urgent!

general mood? been much better..

regrets? none!

Failed

Level failed!
Life lost!
Resume from last saved check-point?
Start new game?
Choose character.
Choose mission.
Loading...

Festivalul de dramaturgie contemporana - nu e o cronica (II)

Când? 23-30 Noiembrie

Unde? Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu Brașov

Cine? 

Din perspectiva spectatorului fără loc.

Mai mult decât teatru. De ce? Pentru ca, pe lângă obişnuitul spectacol, care durează între 1 ora si jumătate si aproape 3, durata timpului petrecut la teatru in perioada festivalului crește cu cel puțin 1 ora, timp în care aştepţi, sperând la un bilet fara loc, mai ieftin, astfel încât sa iţi permită să vezi toate reprezentaţiile.

Timpul petrecut in fata ghișeului e el însuși o experienţă. În funcţie de popularitatea piesei, trebuie sa te prezinți la coadă cu până la 3 ore înainte (3 ore pt. Măscăriciul). În acest timp ai "ocazia" sa îngheţi alături de alţi iubitori de teatru adunaţii în jurul caloriferului ca in jurul unui foc de tabără.

Dacă, din motive obiective, nu ai reuşit sa obții un bilet fără loc, tot ce iţi ramane să faci e să speri că norocul va fi în favoarea ta și că vei întâlni pe cineva cu o invitaţie în plus, dornic să facă o faptă bună.

Odată intrat, scăpat de frig, pentru câteva minute nimic nu mai contează. Observi interesat expoziția de fotografii, sau asculţi prezentările de la lansarea de carte, afli lucruri noi despre actorii pe care credeai că îi cunoşti.

Mai sunt 10 minute până la începerea spectacolului; lumea începe sa intre in sală. Începe "vanatoarea" de locuri. Șansa găsirii unui loc pe scaun creste invers proporţional cu popularitatea spectacolului, si depinde si de ziua reprezentaţiei. Vineri seara, la un spectacol al teatrului (...) din București e puțin probabil, iar la reprezentaţia din ziua festivităţii de premiere e de-a dreptul imposibil.

Oricum, frumuseţea festivalului constă in faptul că, indiferent unde stai, odată cu începerea piesei, dispare disconfortul, tusetele nu se mai aud si brusc poţi să vezi de "muntele de om" care are loc in fața ta, atât de captivant e spectacolul.

Începând cu decorul si până la replicile actorilor, totul te cuprinde ca o vraja. Te identifici cu unele personaje și ajungi chiar să le intuieşti acțiunile. Râzi în hohote sau eşti in pragul lacrimilor odată cu ele. Brusc ai capacitatea de a trece de la o stare la alta în câteva clipe.

La final, parcă eşti in transă, te întreabă cineva cum ți s-a părut, nu vrei sa spui nimic, pentru simplul fapt ca nici tu nu ştii. Tot ce ştii e ca ai fost acolo, "acolo". Ai trăit, simțit, suferit deodată cu actorii. Părerile ți le vei forma mai târziu. Deocamdată, stând la coadă la garderobă, încerci să înţelegi.

Zambet

If you smile when no one else is around you really mean it.

Si atunci vezi frunze care sclipesc.

Truth

Forgotten memories hit you the hardest. Unexpectedly, you can almost feel it physically.