A fost odata o fetița, care iubea matematica. Ii iubea teoremele, axiomele, si toate formulele. Stia sa se joace cu ele, sa le faca sa înțeleagă de ce are nevoie astfel încât ele sa ii poată oferi ce vrea. Era o relație mai degrabă instabila, totusi. Matematica se simtea folosită, uneori chiar inselata cu fizica, chimia sau chiar geografia. Fetiței ii parea rău, dar nu avea ce face. Chiar si așa, ea iubea mult matematica. reciproca nu prea era valabilă. Dar era acceptata, prin conventie: daca esti iubit trebuie sa iubesti.
A trecut timpul, fetița a crescut, a invatat ca mai exista multe alte științe in afara de matematica, unele cu legi si teoreme mult mai interesante, mai incitante decat matematica. Aceasta se simtea din ce in ce mai exclusă, precum 0 intr-o mulțime nenula.
Relațiile s-au racit. Fetița a trecut cu greu mai departe, insa a înțeles ca pentru a avansa in cariera trebuie sa se desprinda de matematica si sa imbratiseze si alte domenii.
Abea atunci matematica a înțeles cum e sa fi cu adevarat părăsit, cum sa fii singur, oricare ar fi persoana de langa tine, sa nu existe cineva de care sa apartiii. Abea atunci matematica a înțeles ce a pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu