Iubireeee, hopheeei...?

Iubire?
Nu. Nu imi place cum suna, sau poate nu sunt obisnuita cu acest cuvant. Dragoste? Nu, nici atat. Nu stiu cum sa o numesc. Senzatia aia ca o persoane e totul pentru tine, ca parca e facuta special pentru tine, ai sta non-stop cu ea. Si ai face orice pentru asta, pentru ea.
E ciudat, pentru ca niciodata nu te astepti la asta. Vine de unde nu te astepti, te ia pe nepregatite, si cand incepi sa te intrebi de unde a aparut iti dai seama ca a fost mereu acolo, deghizata.
E ciudat. Esti fericita, cat se poate de fericita. Nu iti vine sa crezi ca s-a intamplat, nu intelegi cum, de ce? De ce acum? De ce abia acum? Atat de tarziu. Mai ai atat de putin timp... Nu vrei sa se termine, nu poti sa intelegi ca ceva atat de frumos poate dura atat de putin. Iti vine sa plangi. Te enervezi, te enervezi pe toti fraierii aia care se baga in relatii doar ca sa isi schimbe statusul de pe facebook; te enervezi si pe aia care isi posteaza iubirea peste tot, aia nu e iubire; a da, si aia care tocmai sarbatoresc aniversarea de 1/2/5/768 de ani impreuna. Te enerveaza toata lumea. Si in momentul ala iti suna telefonul. Te uiti cine e, si brusc, involuntar, zambesti. Parca ai innebunit. Treci de la o stare la alta in cateva momente. E de ajuns o amintire, o melodie, un nume, si dispozitia ta poate face un flip de 180 de grade.
Nu ai mai patit niciodata asta, nu asa. Si esti stresata, pentru ca brusc cineva inseamna atat de mult pentru tine, atat de mult incat te sperie. Te sperie atata implicare. Si mai tare te sperie reciprocitatea sentimentului. E prea mult, prea deodata. Prea multa fericire. Iti e groaznic de frica de momentul ala cand se va termina tot. Si stii ca se aproprie, oricat de mult ati vrea sa il amanati, e teribil de aproape, si vine, se grabeste sa dea peste voi.
E ca si cand ati fugi de un tren. E atat de aproape incat ii simti caldura motorului in spate, simti cum tremura pamantul sub vibratiile vitezei. Voi alergati, tinandu-va de mana. Cu ultimele puteri, el te trage putin in fata, mai castigati cateva secunde.
Da, am ajuns la stadiul in care o zi in plus impreuna inseamna enorm de mult. Timpul a avut din totdeauna o problema cu mine, niciodata nu ne-am sincronizat, de fiecare data ma lua prin surprindere, iar cand ma dezmeticeam era deja tarziu (mda, ha.ha.). Dar chiar atat de nesimtit nu a mai fost niciodata. Chiar ata de definitiv si irevocabil. Cateaodata asa l-as injura, asa l-as bate.
Si totusi, daca...?
NU! Asta nu se poate, pur si simplu nu, e imposibil. Nu merge asa, ai vazut. Nu poti face asta si gata. Punct.

Si a trecut trenul...

si iubirea a ramas nimic.

a da, un aeroport.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Nu inteleg de ce p**** m**** scriu despre asta acum? Acum ar trebui sa ma bucur de ultimele zile, sa ma bucur ca tocmai am mai castigat 2 zile impreuna, nu sa stau sa ma gandesc la...defapt sa nu ma gandesc la nimic. Am ajuns sa gandesc prea mult, si asta nu e bine, ma afecteaza pe prea multe planuri. Gata, deocamdata e ok, si, ca sa inchei intr-o nota optimista, o sa si fie ok, o sa se rezolve cumva si o sa fie ok. Am promis.

Metafora

Esti in masina. Te grabesti. Nu stii unde sau de ce; probabil doar pentru ca iti place sa simți vântul rece prin geamul deschis. Se amesteca cu fumul de tigara. Fumezi; stii ca nu e bine, nici macar nu poti spune sincer ca iti place, dar nici nu admiti ca esti dependent; poate nici nu esti, fumezi doar din obisnuinta, din plictiseala, din nevoia gestului. Sau poate din lipsa. Fumezi pentru ca, in subconstientul tau ai nevoie de ceva, ceva ce substitui cu tigara. Nu stii ce; te gandesti: ai o viata pentru care stii ca te invidiaza multi. Esti in vacanta, intr-o vacanta continua in ultimele luni; iti conduci masina, pe care o iubesti mai mult decat orice, in viteza. Dar nu o viteza violenta, care necesita concentrare; intr-o viteza linistita, relaxanta, care iti permite sa iti dai frau liber gandurilor. Sau poate deja iti cunosti masina atat de bine încât nu mai e nevoie sa te gandesti propriu-zis la condus, a devenit instinctiv, ca mersul pe jos. Nu mai esti un copil care isi calculează atent fiecare pas, cu grija sa nu se impiedice. Ai ajuns sa mergi liber, sa alergi, fara sa te mai gandesti. Nu stii pentru cat timp vei mai putea continua așa, ai vrea ca toata viata ta sa fie ca si drumul asta, cu munti in fata, brazi in stânga si ocean in dreapta, marginit de 2 parapeti de 40 de cm. In urma nu mai conteaza ce lasi. Dar nici in fata nu stii ce te asteapta; te gandesti la drum, iti dorești sa se continue la nesfarsit. Acum totul e perfect. Arunci tigara pe geam, si o urmărești pentru cateva clipe in oglinda. Ce vrei tu defapt? Nici tu nu stii. Vrei sa stii. Asta e problema ta cea mai mare, vrei sa stii mereu ceva. Nu e vorba de invatatura, nici de educație, nici de o curiozitate din aia banala, mediatica. Si nu e nici nevoia aia de cunoaștere filosofica. Tu doar vrei sa stii ce se intampla cu tine, încotro gonesti cu masina in viteza, spre ce te îndrepti cu atâta nerăbdare inexplicabilă? Uneori iti dai seama ca nu e bine, uneori e mai bine sa nu stii. Vorba aia:"ce nu stii nu te afectează". Dar problema ta e ca faci ce faci si in final tot afli. Si uneori atunci simți ca se prabuseste totul, ca si cum 1000 de caramizi ar cădea peste tine. Pentru ca atunci, pentru cateva momente, realizezi cat ai fost de ignorant, cat de puțin stii in realitate. Si te doare, asta doare cel mai tare, sa iti dai seama cat de neputincios esti, cat de mic si neinsemnat. Atunci iti dai seama cat de putine poti face tu pentru a schimba ceva, chiar si in viata ta, in plan personal, nu exterior. Cat esti de incapabil in fata destinului, pentru ca orice ai face, la un moment dat totul se va rasturna si tot ce te-ai zbatut sa construiești se va prabusi gramada in cateva secunde. De asta acum cel mai mult iti dorești sa trăiești in prezent, sa prelungesti orice clipa la infinit, pentru ca nu se va întoarce niciodata; fiecare clipa e perfeca in felul ei, si tu acum iti dorești sa o savurezi la nesfarsit. Vrei sa nu mai vrei sa stii. Vrei sa te detasezi, daca s-ar putea, de tot, de toata existența ta; sa fii un fel de observator exterior al propriei vieții. Sa urmărești totul obiectiv si rece, sa fii capabil sa iei întotdeauna deciziile corecte gandind rational; sa nu mai existe sentimente. Cine are nevoie de sentimente? Sentimentele nu sunt nimic altceva decat slăbiciune. Vulnerabilitate. Prostie. O lume fara sentimente ar fi o lume mult mai buna. Intr-o lume fara sentimente nu ar exista suferinta, durere, invidie. Da, nu ar mai fi nici fericire, nici iubire. Dar ce e fericirea? Daca nu simți nimic, nu te doare nimic, nu poti spune ca esti fericit? Si iubirea...cine are nevoie de iubire? Cine are nevoie de dependenta voluntară de o alta persoana? Sau de responsabilitatea ei?
Lumea ar trebui sa fie mai plata. Sa fie ca si drumul asta, cu vântul care ți se amesteca prin par.
Iti mai aprinzi o tigara.

5 stages of a break-up

1 Denial
First phase. You're still in shock, and unable to see that this is really the end. You still hope that he will call and everything will be just fine.
2 Anger
You're starting to realise that he is quite determined in not calling. Now it's the time when you start calling him names inside your head, remembering every stupid thing he'd done throughout your relationship. Now you desperately want to break something.
3 Bargaining
This is the most tricky one, and it's probably the one where you'll send that drunk text or call him, hoping that if you give a little bit from yourself, he will stop being so stubborn, accept that he still has feelings for you, apologies, and everything would go back to normal.
4 Depression
If you have come to this, it means that your text, call or whatever didn't work; he still didn't want to be with you anymore. You start the endless "what if"s and start to blame yourself for everything and wonder what could have been. You start to remember every beautiful moment together. No, you remember every moment together and make it beautiful. (awww that time when he stopped in the middle of the street to tie his shoelaces...-for example). This is te longest and most difficult phase, but if you get past this, you're good to go.
5 Acceptance
You have finally come to terms with your situation. Congratulations, you are now free to go out, meet somebody new, and eventually repeat from stage 1.

Uite-o!

Uite-o! Ea e? Nu iti dai seama inca, dar esti aproape sigur. O vezi pe strada, departe, venind in direcția ta. E singura? Da, sigur ea e. Ii recunosti mersul, parul, felul de a-si tine geanta. Da, era draguta; a fost frumos. Inca mai crezi ca a exagerat atunci, ca ai avut dreptate. Oare cum ar fi fost daca ai fi renunțat totusi puțin la orgoliu? Deja e prea tarziu. O saluti, iti zambete, ii zambesti. Avea un zambet frumos.

Il vezi. Ii recunosti de departe freza caracteristica, mersul lipsit de griji. Inca nu iti dai seama daca te-a vazut. Oare te saluta? Oare s-a mai gandit? Daca se gandea probabil te-ar fi sunat. Inca nu intelegi ce s-a intamplat, nu vrei sa intelegi ca lui ii pasa atat de puțin încât nu a mai zis nimic, niciodata. Se apropie. Oare se va opri sa iti spuna ceva? Oare ce mai face? Pare fericit. Uite-l, iti face cu mana. "Hey!". Zambesti; nu stii cum dar doar faptul ca l-ai vazut si te-a salutat te-a facut parca mai fericita. Pare ciudat, dar parca e o confirmare a faptului ca nu te-a uitat. Zambeste si el. Zâmbetul lui; iti amintesti.


Nu vreau sa ajungem sa ne salutam pe strada sa zambim si sa trecem mai departe.

Au trecut ani

Au trecut ani si totul s-a schimbat…
Din cand in cand imi amintesc cum era, cum eram. Acum imi dau si eu seama cum e, sa poti sa iti formezi noi amintiri, poate noi sentimente. Acum imi dau si eu seama cat de ușor a fost pentru tine sa uiti, sa ignori. Mă gandesc ca poate de aia nu ai zis nimic, pentru ca nu stiai. Nu stiai cum e sa fii singur. Si nici acum nu stii, dar poate ca de acum o sa incep si eu sa uit. Sau macar sa ignor.
Au trecut ani si poate iti amintesti, din cand in cand, trecator, de o plimbare, o tigara sau un joc.
Sau poate ca nu. Poate ca iti amintesti de mine doar cand ai nevoie de ceva. Nu de cineva, de ceva. Atunci macar aveai nevoie de o persoana, si eu s-a nimerit, probabil, sa iti fiu cel mai aproape. Nu stiu. Poate am avut dreptate, atunci, si pentru tine totul nu a însemnat nimic.
Au trecut ani...

cum sta treaba cu relatiile (nereusite)

intr-o relaie care "nu merge", cand se termina, exista cu siguranta cel putin o persoana care sufera, si care va suferi pentru o perioada de timp proportionala cu lungimea relatiei/intensitatea semtimentelor.
tot ce trebuie sa faci tu e sa ai grija, ca daca/atunci cand se va termina, sa nu fii ceea care va suferi. trebuie sa fii mereu cu un pas inainte, sa incerci sa gandesti totul cat mai rational, fara sa te implici emotional. gandeste totul ca pe o experienta, o aventura. gandeste-te la "drum" nu la cei cu care calatoresti. si atunci vei fi bine. cat timp reusesti sa te mentii detasata, esti "on the safe side". problemele se ivesc atunci cand incepi sa tii mai mult la tovarasii de drum decat la calatorie in sine. cand incepi sa cedezi; atunci iti arati slabiciunile, atunci devi vulnerabila. odata ajunsa in starea de vulnerabilitate, iti va fi extrem de dificil sa iti revi, sa recastigi avantajul.
chiar daca, de cele mai multe ori, lumea spune "ne-am despartit", pentru a evita situatiile penibile, intotdeauna va exista "s-a despartit de mine" sau "m-am despartit de el", un invingator al despartirii, si unul care iese in pierdere. de cele mai multe ori, cel care "castiga" e cel care a reusit sa se pastreze detasat si cat se poate de rational pe tot parcursul relatiei.
asta e secretul. nu pare greu. nu pare

Zi!

- A zis da!
- Serios?
- Da!
- Nu-ni vine sa cred!
- Nici mie…nici nu stiu ce sa fac acum…
- De ce?
- Pentru ca nu pare real…
- Poate nici nu e
- Da, poate…
- Stii cum e? E ca primăvara. Te astepti sa vina in martie, dar ea te surprinde la inceputul lui februarie. Si tu esti fericit. Dar curând iti dai seama ca a fost doar o încercare, esuata. Apoi stai si astepti, si astepti, si se face mijlocul lunii martie, si inca ninge. Dar, dintr-o data, intr-o dimineata, rasare soarele, se incalzeste, iar tu iti spui gata, asta a fost tot, vine primăvara. Te pregatesti, iti faci planuri, iar cand esti mai entuziasmat atunci se hotaraste sa se strice vremea, sa ploua, chiar sa ninga. Si ajungi la ce ar trebui sa fie, teoretic, mijlocul primaverii, si te intrebi ce naiba s-a intamplat. Si nu mai intelegi nimic. Astepti o explicație, si stii ca vei afla răspunsul curând, e inevitabil, dat așteptarea, si mai ales frica de raspuns, e absolut ucigatoate.
- hmm…
- Mda, cam așa stau lucrurile.

Tonight

"Why am I the fucking exception every fucking time?"
Mda, asta ar fi fost un titlu bun. Ar trebui sa mă fi obișnuit deja, niciodata nu mi se va intampla ceva normal, firesc, ceva la ce mă astept. Am ajuns sa mă gandesc doar la ce nu vreau, sa imi imaginez, pentru ca așa poate se va intampla exact opusul. Daca indraznesc sa imi doresc ceva, sa visez puțin cu ochii deschisi, pot fi 100% sigura ca nu se va intampla niciodata. Daca cumva ceva ajunge sa se incadreze in normele banalitatii, trebuie sa mă astept la o schimbare, o rasturnare de situație care sa schime tot.
Ca doar nu ne putem plictisi, nu?!

pe drum

Intri in masina, bagi cheia in contact, porneste muzica. E melodia aia, data la maxim. melodia aia. Nu iti vine sa crezi. Scoti nervos cd-ul si parca iti vine sa il arunci, sa il faci bucati-bucatele, dar nu faci asta. Nu faci asta pentru ca acolo, printre milioanele de biti de muzica, sunt si amintirile tale gramada, intr-o dezordine tipica. Scoti cd-ul si il pui frumos langa celelalte, chiar daca stii ca nu il vei mai asculta niciodata.
Pornesti motorul si pleci. E liniste, dureros de liniste, dar nu te induri sa dai drumul la radio; nu poti permite, inca, altei melodii, sa ia locul ei. Nu iti vine sa crezi, cum totul s-a schimbat, totul e rasturnat; cum parca ieri iti zambea din dreapta. Si totusi, iata-te: singur, la inceput de drum. Nu ti-ai inchipuit niciodata ca asa va incepe calatoria asta. De luni de zile planuiati impreuna toate detaliile, o si vezi entuziasmandu-se pentru fiecare nimic. Iti vin in minte, rand pe rand, toate melodiile din playlistul pe care ea l-a facut special pentru drum.
Incepe sa ploua, usor. Dai jos geamul si lasi vantul sa te racoreasca, sa iti umble prin par, asa cum, pana acum, erai obisnuit cu ea. Sunetul ploii, vajaitul vantului, parca te linistesc; iti continui drumul mai departe, pe soseaua goala. Te uiti la ceas: "e 6.13, la ora asta ar fi trebuit sa fim deja la benzinarie", o auzi reprosandu-ti in joaca. Vezi cum incepe sa se reflecte lumina rasaritului in asfaltul umed si intunecat. Iti imaginezi expresia ei, din fix acest moment, daca ar fi langa tine, daca nu s-ar fi intamplat nimic. Nu iti vine sa crezi ca nu mai e, nu iti vine sa crezi ca ai pierdut-o. Inca nu poti concepe singuratatea.
Fraiere.

a doua zi?

hangover?  checked!

"awkward feelings"? checked!

memory? almost checked.

need for coffee? urgent!

general mood? been much better..

regrets? none!