Ploaie de vara

Ploua. Si ma gandesc. Ma gandesc la trecut si la viitor. Amintiri si posibilitati. Toate sunt amestecate printre picaturile de apa pe care le vad siroind in jurul meu. Sunt mereu exact la mijlocul distantei dintre trecut si viitor, dar totusi nu in prezent. Stau cumva si privesc din exterior, detasat. Paralel. In acelasi timp imi e dor, si ma gandesc cat imi va lipsi, dar ma si gandesc la toate lucrurile care se pot intampla, toate intamplarile recente, neprevazute si placute, de care aveam nevoie. Imi aduc aminte de ce va fi.
Ma joc cu timpul. Ma pacaleste. Ne luam la intrecere. Nu stiu cum face, dar de fiecare data cand reusesc sa il ajung face ceva si e mereu cu un pas inainte. Dar ma si ajuta sa nu raman prea in urma. Din cand in cand se opreste, se uita inapoi si ma asteapta. Dar niciodata nu ma lasa sa il depasesc. Nu ma lasa sa il inteleg. Si e atat de rapid, imi e din ce in ce mai greu sa tin pasul cu el; imi e frica ca la un moment dat se va satura de joaca noastra si nu se va mai opri sa ma astepte.
Intre timp s-a oprit ploaia. Eu parca am revenit in prezent. S-a facut frig.

Vama

Vama Veche

3 zile

vant ploaie furtuna soare vant nisip apa luna nori valuri mare

inot alergare bicicleta

Amalgam

3 lei si o tigara

Uitam ca sa ne amintim doar partile frumoase

iubesc vara/vara iubesc?


right/wrong?

In gara

Sa zicem ca sunt intr-o gara. Ma uit la ceas, e 5.45. Din totdeauna am avut o problema cu timpul. Tocmai am vazut trecand pe langa mine, in goana, trenul Ocazii Pierdute. In program scrie ca pleaca la 5.44; l-am pierdut. De departe se aude vuietul urmatorului tren. Ma intorsc sa ma uit ce tren este anuntat pentru ora asta: trenul Amintirilor. E si o schema a vagoanelor: in fata, clasa I, e vagonul amintirilor din copilarie, impreuna cu cel al amintirilor din vacante, excursii, petreceri. Apoi, clasa a doua, vagonul amintirilor neplacute, intamploailor pe care incercam sa le uitam. Urmeaza vagonul restaurant, pentru cei care vor sa se hraneasca cu iluzii, amintiri degenerate de obsesie, amintiri care, odata cu trecerea timpului, au devenit de nerecunoscut. Si ultimul, vagonul de dormit, sau Vagonul Regretelor, cum i se mai spune, este pentru cei care, visand, isi doresc sa retraiasca momente, sperand ca ar putea face ceva sa le schimbe.
E un tren mic, dar, se pare, foarte aglomerat. Asa se intampla daca ajungi in gara la ora de varf.
Stau si privesc cum oameni coboara grabiti din tren, unii cu zambetul pe buze, altii cu lacrimi in ochi. Se grabesc sa isi continue vietile. Altii incearca, dand din coate, sa isi faca loc sa urce in vagonul pentru care si-au cumparat bilet. Mai sunt si visatorii, cei care s-au nimerit intamplator in gara la ora asta, si care se urca in tren, sperand sa rezolve ei cu nasu'. Vad cum, treptat, multimea se imprastie. Conductorii avertizeaza toti pasagerii sa urce in vagoane, trenul va pleca in curand. Aleg sa il pierd, sa il las sa plece. Eu, de fapt, sunt aici in alt scop. Astept trenul de 6.30.
Inca 30 de minute si voi fi in Trenul Schimbarii, cu destinatia Viitor.

Schimbare

A fost o surpriza placuta, frumoasa. Nu ma asteptam sa fie asa. E adevarat, imi doream o schimbare, sau credeam ca imi doresc o schimbare, dar nu m-am asteptat. A fost brusc. Si totusi, poate ar fi trebuit sa ma astept, doar vine vara; vara e pentru mine o perioada mai...sensibila. 18 iunie, 15 iulie, 8 iunie, 5 mai.
2 saptamani si se implinesc (trebuie sa stau sa ma gandesc putin) 4 ani. Nu imi vine sa cred. Totusi, sa revin. Era vorba de o schimbare.
O posibila schimbare, ipotetica.
Ipotetic vorbin, ar fi foarte frumos. Ar fi diferit, si interesant. Ar fi altceva, fara probleme, confuzii, iluzii. Ar fi ceva spontan, fara asteptari, fara promisiuni. Ar fi ceva nou. Ar fi.
Acum ca ma gandesc, daca fac o comparatie, 4 ani si nici o poza. Si o saptamana.
Comparatiile nu sunt bune, nu sunt reale. Nu se pot compara cazurile. Nu pot compara marea cu o piscina, vederea din avion cu o harta, un concert live cu on inregistrare...nu pot cmpara fiecare dimineata, fiecare plimbare, fiecare cuvant cu cateva zile. Nu pot compara o poveste cu niste ochi,oricat de frumosi ar fi ocii. Nu pot compara totul cu albastru, oricat de frumos e albastrul.
Stiu ca e devreme sa spun toate astea, e devreme si sa ma gandesc. Dar stiu, simt ca e ok.Ca totul o sa fie ok. Nu mai pun ghilimele, nu mai asociez cu ce a fost; de acum ma gandesc la viitor Si chiar daca nu va fi ce imi imaginez, macar e o schimbare,
Aveam nevoie de o schimbare.

Serait-ce possible alors?

Quelqu'un m'a dit que tu m'aimais encore...serait-ce est possible, alors?
C'est quelqu'un qui m'a dit que tu m'aimais encore
Je dois apprendre de ne comparer pas tout le monde avec toi. Ça n'est pas bien, pour personne.