Sa zicem ca sunt intr-o gara. Ma uit la ceas, e 5.45. Din totdeauna am avut o problema cu timpul. Tocmai am vazut trecand pe langa mine, in goana, trenul Ocazii Pierdute. In program scrie ca pleaca la 5.44; l-am pierdut. De departe se aude vuietul urmatorului tren. Ma intorsc sa ma uit ce tren este anuntat pentru ora asta: trenul Amintirilor. E si o schema a vagoanelor: in fata, clasa I, e vagonul amintirilor din copilarie, impreuna cu cel al amintirilor din vacante, excursii, petreceri. Apoi, clasa a doua, vagonul amintirilor neplacute, intamploailor pe care incercam sa le uitam. Urmeaza vagonul restaurant, pentru cei care vor sa se hraneasca cu iluzii, amintiri degenerate de obsesie, amintiri care, odata cu trecerea timpului, au devenit de nerecunoscut. Si ultimul, vagonul de dormit, sau Vagonul Regretelor, cum i se mai spune, este pentru cei care, visand, isi doresc sa retraiasca momente, sperand ca ar putea face ceva sa le schimbe.
E un tren mic, dar, se pare, foarte aglomerat. Asa se intampla daca ajungi in gara la ora de varf.
Stau si privesc cum oameni coboara grabiti din tren, unii cu zambetul pe buze, altii cu lacrimi in ochi. Se grabesc sa isi continue vietile. Altii incearca, dand din coate, sa isi faca loc sa urce in vagonul pentru care si-au cumparat bilet. Mai sunt si visatorii, cei care s-au nimerit intamplator in gara la ora asta, si care se urca in tren, sperand sa rezolve ei cu nasu'. Vad cum, treptat, multimea se imprastie. Conductorii avertizeaza toti pasagerii sa urce in vagoane, trenul va pleca in curand. Aleg sa il pierd, sa il las sa plece. Eu, de fapt, sunt aici in alt scop. Astept trenul de 6.30.
Inca 30 de minute si voi fi in Trenul Schimbarii, cu destinatia Viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu